Externalizare IT

Externalizarea (outsourcing-ul) IT reprezintă utilizarea serviciilor unei firme specializate pentru activităţile specifice departamentului şi personalului de mentenanţă şi administrare a echipamentelor IT şi constituie soluţia optimă în cazul în care activitatea dumneavoastră de bază nu este legată de domeniul IT sau atunci când este nevoie de un input mare de know-how.

Este soluţia optimă pentru că susţinerea unui departament IT propriu, chiar şi la un nivel minim care va fi oricum insuficient, în cazul în care activitatea principală nu are legătură cu acest domeniu, este neviabilă economic. Deasemenea există şi situaţii când, deşi domeniul de activitate este conex IT-ului sau utilizează intens resurse informatice, este de preferat ca administrarea infrastructurii să fie transferată unei firme specializate pentru a se putea asfel păstra un maxim de resurse şi atenţie pentru activitatea principală.